La praznicul binecuvântat al Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, sute de credincioși și-au îndreptat pașii spre biserica „Nașterea Maicii Domnului” a parohiei Timișoara Iosefin. Biserica a devenit neîncăpătoare, așa încât mulți au rămas pe platoul din fața ei și cu toții s-au bucurat de frumusețea negrăită a slujbei de Utrenie și a sfintei Liturghii.
După rugăciunea Amvonului, a fost săvârșită impresionanta slujbă de Sfințire a Apei, Agheasma Mare, cu care a fost binecuvântată biserica și toți credincioșii.
Fiecare credincios a primit apoi această apă sfințită, pentru binecuvântarea membrilor familiei și a casei. Prezența atâtor credincioși la biserică, în această sfântă zi de sărbătoare, ne întărește convingerea că oamenii suspină după sfințenie, „normalitatea vieții noastre” și după Dumnezeu.