Emanuil Ungurianu și Ioachim Miloia sunt două personalități de frunte ale Timișoarei și Banatului, care au avut un rol de…
Emanuil Ungurianu și Ioachim Miloia, pomeniți la Iosefin
Emanuil Ungurianu și Ioachim Miloia sunt două personalități de frunte ale Timișoarei și Banatului, care au avut un rol de…
După ce s-a montat schela în altarul, pe soleea și în părțile laterale ale lăcașului de cult, a fost oficiată…
Dragi credincioși, Stimați prieteni ai bisericii noastre, Biserica „Nașterea Maicii Domnului” Iosefin (Küttel), fostă Catedrală episcopală, a fost pictată…
Cu câteva zile înainte de sfintele sărbători ale Nașterii Domnului, Parohia Ortodoxă Română Timișoara-Iosefin și Fundația “Preot Ioan Olariu” au…
Duminică, 14 decembrie a.c., peste 70 de elevi ai Colegiului Național Bănățean din Timișoara au adus “colindul sfânt și bun”…
Postul Nașterii Domnului este, pentru fiecare creștin, o călătorie duhovnicească, lăuntrică, asemenea celei făcute de păstorii și magii care s-au…
Vineri, 28 noiembrie 2025, la Mănăstirea Prislop are loc proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie Boca. Momentul acesta…
Fundația parohială „Preot Ioan Olariu” derulează de peste 15 ani proiectul social filantropic „Sprijin la distanță-o șansă pentru fiecare”, prin…