Lucrările de desprăfuire, spălare și restaurare a picturii au început cu rugăciune

După ce s-a montat schela în altarul, pe soleea și în părțile laterale ale lăcașului de cult, a fost oficiată slujba de începere a lucrărilor de pictură, în prezența pictorilor, așa după cum este rânduiala Bisericii noastre.


Purcedem, așadar, la înveșmântarea bisericii noastre parohiale într-o nouă haină picturală cu nădejde în ajutorul lui Dumnezeu și cu purtarea de grijă a Maicii Domnului.
Ea ocrotește acest sfânt lăcaș încă de la punerea pietrei de temelie și ne ocrotește pe toți cu rugăciunile ei.


Suntem uniți acum în “cuget și simțiri “, în rugăciune și comuniune preoți și credincioși deopotrivă.
Impresionante sunt, de asemenea, dragostea, dăruirea și atașamentul enoriașilor aparținători acestei biserici, fostă catedrală a Timișoarei și modul deosebit în care se mobilizează toți cei ce au fost botezați, cununați ori s-au rugat și trăit bucurii duhovnicești în acest sfânt lăcaș.


Tuturor le mulțumim pentru “tot darul desăvârșit “ și rugăm pe Tatăl ceresc să reverse peste noi harul și darurile Sale cele bogate, ca să ducem la bun sfârșit această binecuvântată lucrare!