Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare se bucură de o cinstire aparte în rândul preoților, monahilor și credincioșilor Bisericii noastre. Pregătirea duhovnicească necesară împărtășirii de harul acestei sfinte sărbători se face prin postul de două săptămâni, mărturisirea păcatelor, unirea cu Hristos prin sfânta Euharistie și participarea la slujba Paraclisului Maicii Domnului.
Frumusețea liturgică a praznicului a început în seara de ajun, atunci când ne-am adunat cu toții în jurul mesei cu sfântul Epitaf al Adormirii și am dat glas cântărilor Prohodului Maicii Domnului.
Compus de imnograful, teologul și profesorul grec Manuil Corinteanul din Constantinopol, la începutul secolului al XVI-lea, acest text de o profunzime teologică și poetică aparte, este format din 188 de strofe, împărțite în trei stări, după structura Prohodului Domnului Hristos, cântat în Vinerea Sfintelor Pătimiri.
Preoți și credincioși deopotrivă, am trăit momente de negrăită emoție, având înaintea ochilor noștri sufletești mormântul din Grădina Ghetsimani, unde a fost așezat trupul adormit al Sfintei Fecioare.
Cântările se succed una după alta și îmbină plângerea morții pământești a Maicii Sfinte cu bucuria mutării ei la ceruri de către Fiul său, Hristos Domnul. În mod paradoxal, așadar, prohodirea noastră nu este marcată de tristețe, ci este copleșită de bucuria Învierii. Nu ne lăsăm cuprinși de întristare, „ca cei ce nu au nădejde”, pentru ca mutarea la cer a Maicii Domnului nu a fost pricinuită de o suferință trupească, ci a fost o trecere lină, o „adormire”. Trupul Sfintei Maici nu a cunoscut stricăciunea, prefigurând astfel Învierea cea de obște.
Cântările Prohodului nu accentuează moartea ci mutarea la viață a Celei ce a născut Viața:
„În mormânt Viață
Ai fost pus, Hristoase,
Și-a vieții Maică-acum intră în mormânt
Și se mută la viața cea de sus!”
Cu sufletul înmiresmat de armoniile binecuvântate ale Prohodului, înconjurăm, apoi, biserica, în sunet de toacă și dangăt de clopot și ne oprim pentru rugăciune în cele patru laturi ale ei, pomenindu-i cu recunoștință și pe ctitorii care au înălțat-o.
În ziua praznicului, am continuat slujirea liturgică de cinstire, prin rugăciune și cântare corală, a Maicii Domnului și Măicuța noastră, a tuturor, am împărtășit cu patru potire mulțimea credincioșilor spovediți și am binecuvântat îndătinatele prinoase aduse pentru vii și adormiți.
Sărbătoarea aceasta minunată ne-a prilejuit trăirea unor momente de înălțătoare frumusețe duhovnicească, de bucurie și pace lăuntrică și ne-a întărit încă o dată în credința că Maica Domnului, întru „adormire lumea nu a părăsit”, ci s-a mutat la viață, pentru că ea este „Maica vieții”.
