La 30 iunie a.c. se împlinesc 102 ani de la nașterea preotului Ioan Olariu, iar în data de 5 septembrie, 20 de ani de la nașterea sa în veșnicie.
Ca în fiecare an, părintele Ioan a fost pomenit, cu evlavie și recunoștință, în biserica “Nașterea Maicii Domnului “din Iosefin, unde a slujit între anii 1972-2005.
Născut în localitatea Cebza, cunoscută și datorită mănăstirii cu același nume, ctitorită prin secolul al XV-lea, Ioan Olariu a fost crescut de părinții săi în duhul bun al credinței strămoșești, întreținut de vatra monahală și de biserica mănăstirească de lemn, în incinta căreia se află izvorul făcător de minuni.
Fiu de țărani credincioși, copilul Ioan a iubit rugăciunea și avut rezultate foarte bune la școală, fapt pentru care nu a rămas să lucreze pământul, ci a urmat cursurile Școlii Normale ( azi Liceul “Carmen Silva”) din Timișoara și ale Școlii de ofițeri de la Ineu.
Din dragoste față de Dumnezeu și de Biserică, s-a înscris apoi la Academia Teologică, refugiată de la Oradea la Timișoara, după Diktatul de la Viena și a devenit preot în satul natal, la Gaiu Mic și la Deta, unde a funcționat, vreme de 10 ani, și ca protopop.
Având o solidă pregătire teologică, pastorală și didactică( era și învățător), a fost transferat, în anul 1972, la parohia Timișoara Iosefin, unde a slujit 27 de ani. Câțiva ani a fost și misionar protopopesc, calitate în care s-a ocupat îndeosebi de formarea pastorală, duhovnicească și administrativă-bisericească a preoților.
În anul 1990, mitropolitul Nicolae Corneanu, la propunerea Părintelui Patriarh Daniel, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, a înființat ziarul eparhial “ Învierea”, al cărui redactor a fost numit preotul Ioan Olariu. Pasionat de studiu, preotul Olariu nu a făcut doar munca obișnuită a redactorului, ci a îmbogățit paginile acestei foi bisericești cu numeroase articole, pe teme de actualitate pastorală ori teologică, atât de necesare în perioada postdecembristă, când se simțea o lipsă acută de literatură teologică.
De asemenea, părintele Ioan Olariu a fost printre primii preoți ai Timișoarei care a pășit în școlile de pe raza parohiei și, având pregătirea pedagogică de specialitate, a predat religia multor generații de elevi.
Implicat în activitățile filantropice derulate la nivelul orașului și al eparhiei, parintele Ioan a colaborat îndeaproape cu credincioasele din Societatea Femeilor Creștin-Ortodoxe din Timișoara și, cu sprijinul lor, a pus bazele unei cantine pentru nevoiași, existentă și azi.
Preot vrednic, orator de excepție, duhovnic ascultat, înțelept, blând și răbdător, milostiv și echilibrat, preotul Ioan Olariu a fost promovat în forurile de conducere ale eparhiei și în cele ale Patriarhiei Române, pentru multiplele sale împliniri pastorale fiind distins cu cea mai înaltă distincție: Crucea Patriarhală.
Cei ce am slujit împreună cu el și credincioșii care l-au cunoscut, iubit și apreciat, îl purtăm în rugăciune, ne folosim încă de sfaturile și învățăturile sale și avem în suflet chipul său luminos, cu ochi pătrunzători, mereu aureolat de un zâmbet ce iradia bunătatea inimii sale și dragostea nefățarnică față de toți oamenii.
Credința, nădejdea, pacea interioară, slujirea curată la altar și familia unită în jurul lui, l-au ajutat să treacă peste cele mai grele încercări ale vieții pământești: pierderea soției și a fiicei lor.
Și după aceste suferințe, părintele Ioan Olariu a rămas în mijlocul familiei și al credincioșilor, s-a rugat pentru ei, a sfătuit și mângâiat, a spovedit și i-a împărtășit cu Sfintele Taine, ducându-și povara suferinței cu demnitate, răbdare și har de la Dumnezeu.
Pomenirea lui din neam în neam!
