În curtea și parcul bisericii „Nașterea Maicii Domnului” a parohiei Iosefin au fost amplasate, de-a lungul anilor, trei troițe.
Prima, așezată în lateralul dinspre curte al bisericii, a fost ridicată în anul 1937, pe vremea păstoririi preotului Ioan Imbroane. Inscripția sculptată pe această troiță, din păcate incompletă, este următoarea: „Ridicatu-s-a această troiță în anul Domnului 1937 de stolul (grupul, ceata) Școalei Primare de Fete nr. 3 întru preamărirea lui Dumnezeu și pomenirea eroilor din inițiativa doamnei directoare…”.
Cea de-a doua troiță, amplasată lângă gardul lăcașului de cult, între clopotniță și poarta de intrare în curtea bisericii, a fost înălțată în cinstea eroilor revoluției din decembrie 1989. Sfințirea ei a fost săvârșită la 21 decembrie 1996, ora 14:00, în prezența mitropolitului Nicolae Corneanu, a oficialităților orașului, revoluționarilor, preoților parohiei, Consiliului parohial și a credincioșilor.
Troița a treia, înălțată între clopotniță și biserică, a fost sculptată în lemn de stejar, ca și celelalte două și a fost sfințită la data de 11 septembrie 2011. Donată de familiile consilierilor parohiali Ștefan Dună, Vasile Gherman și Ioan Hampu, troița aceasta este dedicată „eroilor, martirilor și ostașilor români din toate timpurile și din toate locurile”.
Arse de razele soarelui, udate de ploaie și uscate de vânt, aceste troițe sfințite, semne ale biruinței vieții asupra morții și mărturii ale iubirii de Dumnezeu, de Biserică, de neam și de țară, au fost recondiționare și consolidate, ca să rămână, peste decenii, flori ale recunoștinței noastre față de toți înaintașii care s-au jertfit pentru noi în închisori, în lagăre și în deportări.
Veșnică să fie pomenirea lor, din neam în neam!